Global Shapers Bucharest Hub si Romanian Business Leaders au organizat pe 13 februarie, un eveniment comun sub umbrela Shaping Conversations și RBL Talks,cu tema – Criza principiilor democratice. Pericol de contagiune?
Dezbaterile despre amenințările statului de drept devin parte din cotidian în țările din Europa Centrală și de Est. Principiile fondatoare ale Uniunii Europene sunt aduse din nou în discuție de guvernele de la Budapesta, Varșovia și București, timp în care cetățenii le invocă în proteste în stradă, încercând să le ceară decidenților să acționeze cu responsabilitate.
Consolidarea unui ecosistem de afaceri corect și competitiv depinde și de predictibilitatea politicilor publice și de independența instituțiilor.
Conform unui studiu întocmit în 2016 pentru Parlamentul European, de către RAND Europe, corupția ne costă pe noi, românii, anual, 15% din ceea ce producem cu toții (PIB-ul țării). Înseamnă 25 de miliarde euro în fiecare an, adică totalul alocărilor făcute de Guvernul României, în proiectul de buget pe 2018, pentru educație, sănătate, justiție, transporturi, apărare, muncă și protecție socială la un loc.
Riscul de contagiune crește, iar consecințele geopolitice pot fi semnificative.
Ce putem învăța din evenimentele care au avut loc în Ungaria și Polonia?
Ce poate face societatea civilă pentru a preveni încălcarea principiilor democratice?
Care sunt cele mai eficiente instrumente pentru a pune presiune și a-i trage la răspundere pe decidenți? Ce funcționează și ce nu?
Care vor fi principalele consecințe resimțite în aceste state dacă scenariul descris va deveni realitate? Pentru ce să ne pregătim?
Am încercat să răspundem la aceste întrebări împreună cu:
Ovidiu Nahoi, RFI
Ionut Sibian, FDSC
Krzysztof Izdebski, Fundacji ePaństwo (Polonia) – live online
Sandor Lederer, K-Monitor (Ungaria) – live online
Moderați de Elena Calistru, Global Shaper si Presedinte Funky Citizens